Recenzie Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată de Cristina Nemerovschi

|Titlu: Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată
|Autor: Cristina Nemerovschi
|Anul apariţiei: 2016
|Editura: Herg Benet
|Număr de pagini: 414|Disponibilă: aici!


În ziua în care se internează în sanatoriu pentru a-și depăși tulburările de anxietate și pentru a se împăca odată pentru totdeauna cu o traumă din trecut, Anei nici nu-i trece prin cap că se va îndrăgosti fulgerător de un tânăr misterios și fascinant, dar cu care nu poate fi împreună. În timp ce vara se apropie de sfârșit, în decorul uneori idilic, alteori gotic al sanatoriului, Ana se vede prinsă într-un vârtej sofisticat și îndrăzneț, care va deveni și mai tulburător odată cu evenimentul tragic care le schimbă tuturor viețile. O scriitoare depresivă cu tendințe de sinucidere, un fotomodel narcisist, o adolescentă bipolară, un puști rebel și… Ana, care nu-și dorește decât să se regăsească. Împreună sunt Învingătorii.
***
“Știu că o să mai am obsesii. Știu că foarte probabil o să mai am și depresii. Știu că anxietatea va fi mereu acolo, gata să sară în față oricând și să încerce să preia controlul, numai pentru că e convinsă că poate. Știu că atacurile de panică vor rămâne pentru mine ca niște colegi de școală primară; ne vom mai vizita din când în când, sau ne vom întâlni pe stradă, și ne vom minuna de cât de tare ne-am schimbat cu toții și, în același timp, ceva din noi a rămas la fel și așa va fi pentru totdeauna. Știu că mă voi mai simți defectă până în ultima fibră, și fără vindecare.
Știu și că, dincolo de astea, vor mai fi și multe alte sentimente. Știu că am să mai fiu fericită.
Știu că am să mă mai pierd, pentru că nu se poate altfel. Dar știu la fel de bine și că am să mă regăsesc după momentele de rătăcire. Întreagă și vie, la fel ca întotdeauna.
Iar asta, azi, acum, îmi este de ajuns.”
*Recenzie*
O să încep prin a spune că această carte trebuie neapărat citită. Este specială, are ceva aparte, are o poveste care m-a captivat de la primele pagini și autoarea reușește să le dea viață personajelor într-un mod unic. Este printre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultimul timp și având în vedere faptul că mă simțeam obosită și depășită de tot ce se petrece acum în viața mea, această carte a venit în momentul potrivit să îmi amintească faptul că noi toți suntem învingători.
Cartea urmărește evoluția Anei, o fată care suferă de tulburări de anxietate în urma morții mamei sale. Ea încearcă să se refacă la un sanatoriu din apropierea Bucureștiului, un loc care nu o face să se simtă ”ca la nebuni” și care îi oferă protecție împotriva lumii exterioare. Se desparte de iubitul ei și stă departe de tatăl ei care nu o înțelege și vede în boala ei doar o scuză pentru ca ea să nu meargă la cursuri. 

Începutul cărții m-a introdus cu adevărat în lumea Anei. I-am simțit durerea, i-am împărtășit gândurile. Am terminat cartea acum câteva ore și încă nu știu cum aș putea să exprim cât de tare m-a marcat cartea aceasta. M-am regăsit în Ana într-o anumită măsură. Poate a contribuit și faptul că și eu sunt, ca și ea, soră mai mare și știu ce este acea dorință pe care o are ea, cea de a-și proteja sora. 
”Unele lucruri le primim exact atunci când nu mai avem ce să facem cu ele.” 
Îmi place diversitatea pe care o alege autoarea, diferitele tipuri de caracter ale prietenilor Anei. Sagri, depresivă, cu multe lucruri nerezolvate în viața ei; Sin, un tânăr a cărui poreclă i se potrivește perfect deoarece te face să te gândești că nu e chiar atât de rău să păcătuiești; Punky, un puști cu un trecut dureros și Cris, sora Anei, un copil care a fost obligat să se maturizeze mult prea repede. 
Voiam să citesc cartea mai repede și totuși să nu o termin. Punctul culminant (și totodată momentul în care am închis cartea și am rămas pentru câteva minute privind în gol, negând ceea ce citisem) a fost moartea unui personaj pe care ajunsesem să îl îndrăgesc. Această tragedie a schimbat pentru totdeauna viața ”Învingătorilor”, a celor care s-au luptat cu ei înșiși și au câștigat. 
"Mi-aș dori tare mult să primesc înapoi tot ce avusesem înainte de anxietate. Abia acum, mi-am zis, abia acum aș ști să le apreciez așa cum merită."
Cristina Nemerovschi m-a ținut cu sufletul la gură pentru că nu puteam să nu mă întreb cine ar putea fi criminalul. Îmi imaginam scenarii și ce surpriză am avut când ceea ce gândeam eu gândea și Ana, când ceea ce voiam eu voia și Ana.
Cristina a creat o poveste despre cum orice persoană, oricât de distrusă ar putea fi în interior, se poate vindeca dacă are alături persoane care să o îndrume, dacă are parte de iubire, dar cel mai important, dacă vrea să fie vindecată și luptă pentru salvare.


Abonează-te la blog!
Înscrie-te pentru a primi prin Email toate recenziile, interviurile, concursurile şi orice articol scriem noi pe blog. Dacă nu îţi place, te poţi dezabona ulterior.☺
Share: