Recenzie Neamul Corbilor vol. 1 de Lavinia Călina

Titlu: Neamul corbilor vol.1, Copii întunericului
Autor; Lavinia Călina
Editura: Herg Benet
An apariţie: 2014
Număr pagini: 288
Disponibilă: aici!

Roxana și Nicol, două adolescente cu personalități aparent diferite, devin cele mai bune prietene după o noapte în care viața li se va schimba complet. Împărtășind același secret, ele vor încerca timp de mai mulți ani să ducă împreună o existență cât mai banală, cotidiană, pentru a se ascunde de cei care le doresc, probabil, moartea.
Dar chiar secretul nu este ceea ce pare. Devenite pioni în mijlocul unei confruntări seculare între cele mai puternice neamuri de vrăjitori, cele două tinere au de ales între a fugi mereu sau a-și înfrunta adversarii. Întunericul este însă foarte aproape, mult prea aproape.
Magie și acțiune, răsturnări de situație, intrigi țesute de veacuri, iubiri blestemate; un creuzet al coșmarurilor devenite realitate, în care moartea pândește din colțul oricărei străzi, în ochii oricărui trecător și chiar din adâncul propriului suflet. Lupta abia a început, iar Neamul Corbilor este mai decis ca niciodată să fie cel care va câștiga supremația asupra întregii lumi. 

                                                         *Recenzie*

"Copii întunericului" face parte din colecția "Cărțile Arven" și este prima carte din trilogia "Neamul Corbilor". Seria prezintă războiul dintre neamuri, precum şi relaţiile dintre personaje.

Privită din perspective diferite: a lui Nicol şi a Roxanei, cartea ne transpune într-o Românie contemporană, care are secretele ei: magia există, ea trebuie doar descoperită. Sub motto-ul "Tu cât de mult de poți ascunde de magie?", cartea se desfaşoară pe lungimea a 13 capitole, număr nefast care anticipează sfărşitul; cu precizarea ca sfarşitul nu este unul fizic, ci unul spiritual. Acțiunea cărții se petrece într-un orăşel uitat de hărțile țării: Stânca Soarelui; ulterior, locația se va schimba.

Corbul are un dublu simbolism: răul şi înțelepciunea. Este un simbol al contrastelor, povestea acestuia asemănându-se cu cea a lui Lucifer: până la cădere a fost bun, pentru ca după să devină un spirit malefic. Corbii prevestesc moartea, se hrănesc din cadavre şi fac orice ca să supraviețuiască. Toate aceste caracteristici se regăsesc în seria "Neamul Corbilor".


Între cele două protagoniste: Nicol şi Roxy se remarcă doua tipologii diferite: una extrovertită, cealaltă introvertită. Cu toate acestea, prietenia lor, care este rezultatul destinului evoluează, creând o legătură între cele două fete . Limbajul tineresc şi ritmul alert conferă cărții nota de dependență. Este una dintre puținele cărți contemporane care m-a adus în starea de a o citi şi termina după miezul nopții. 
"Doar când spui numele meu pe ulița satului se veştejesc pomii, găinile nu mai ouă, vacile nu mai dau lapte. Treci pe stradă, zici Nicol şi vezi imediat babele cum îşi fac cruce."
Umorul autoarei m-a impresionant, m-a făcut să râd de ipostazele în care erau etalate personajele. Personajele neînfrumusețate fac parte din neamuri diferite, fiecare neam doriind să atragă vrăjitori de partea lor. O amintire este adusă la suprafață: o poveste veche despre puterea care a dezbinat o familie, creând neamurile: Corbii, Lupii, Roibii, Cerbii, Şoimii.

"Copii întunericului" este denumirea pe care şi-o iau vrăjitorii, menind vrăji şi implicit slujind întunericul.
Dintre cele cinci neamuri cartea se axează mai multe pe două dintre ele: Corbii şi Lupii. Finalul cărți eliberează secrete şi creează o stare de tensiune. Inevitabilul se aproprie iar tu ştii că nu poți să îl eviți. Întrebarea pe care o pui este: "Ce mai rămâne de făcut?".

Pe lângă cele două protagoniste, din prisma cărora este realizată nararea, facem cunoştință cu alte personaje: Ovidiu, băiatul lui Nicol; Radu, Ştefan,Liviu; precum şi altele care vor fi aprofundate în volumul următor.
"Să nu îți fie frică de întuneric, căci de la întuneric ştii la ce te poți aştepta, să îți fie frică de lumină, căci lumina e cea care te orbeşte."
Întâmplările din carte sunt ieşite din sfera realului, dar nu cu mult, legătura cu realul fiind mereu prezentă:lupte între neamuri, ritualuri magice, poveşti de dragoste surprinzătoare.
Prezența altor motive, precum al cafelei şi al țigărilor scot în evidență un mod de existență,menținând starea de alertă.

"Copii întunericului" este o carte frumoasă, cu idei interesante şi bine punctate. Este o carte care te transportă în paginile ei şi te abandonează acolo, lăsându-ți două posibilități: fie te întorci în lumea anostă din care ai plecat, fie începi să descoperi magia din jurul tău şi în lumea banală.









Abonează-te la blog!
Înscrie-te pentru a primi prin Email toate recenziile, interviurile, concursurile şi orice articol scriem noi pe blog. Dacă nu îţi place, te poţi dezabona ulterior.
Share:

0 comentarii: