Recenzie Absolut tot de Nicola Yoon

|Titlu: Absolut tot
|Autor: Nicola Yoon
|Anul apariţiei: 2016
|Editura: Art
|Număr de pagini: 336 
|Disponibilă: aici!

Boala lui Maddy, protagonista cărții, este pe cât de rară, pe atât de faimoasă. Pe scurt, e alergică la lume. Nu are voie să iasă din casă, n-a mai ieșit de șaptesprezece ani. Singurii oameni pe care-i vede în carne și oase sunt mama ei și Carla, sora medicală care o îngrijește.
Dar apoi, într-o bună zi, vine la casa de alături o camionetă. Maddy se uită pe fereastră și îl vede pe el. E înalt, suplu, îmbrăcat tot în negru – tricou negru, blugi negri, teniși negri și un fes negru care-i acoperă părul în întregime. O surprinde privindu-l și se uită fix la ea. Maddy îi răspunde la fel. Numele lui e Olly.
Poate că nu putem prezice viitorul, dar putem prezice câte ceva. De exemplu, Maddy e sigură că se va îndrăgosti de Olly. Aproape sigur va fi un dezastru.
„O experiență de lectură realmente unică și frumoasă. Scrisul splendid se împletește cu desenele originale spunând o poveste fără pereche. Nu ai citit niciodată o carte ca asta.” David Arnold, autorul cărții Ținutul țânțarilor
„Îți vine să lași absolut tot deoparte odată ce-ai început s-o citești... E greu să nu fii mistuit de această poveste de dragoste lipsită de șanse.” The Times, Londra
„Absolut tot are de toate... romantism, pasiune și inteligență.” Danielle Page, autoarea volumului Dorothy Must Die,bestseller New York Times


*Recenzie* 

Am auzit foarte multe lucruri frumoase despre această carte, așa că am hotărât să o încerc. Ei bine, s-a dovedit a fi mai mult decât mă așteptam. În general poveștile adolescentine de iubire vin și pleacă, fiind o lectură plăcută pentru o după-amiază ploioasă de sâmbătă, dar Maddy şi Olly vor rămâne pentru ceva timp în sufletul meu.

Madeline locuiește împreună cu mama sa, care e doctor, și își petrece zilele alături de asistenta sa personală, ele fiind singurele ei contacte umane din realitate. Tatăl și fratele fetei au murit într-un accident de mașină când ea avea numai 4 luni. Cam în aceeași perioadă, s-a îmbolnăvit și de atunci nu a mai părăsit casa. Lumea îi face rău, iar mama o ține închisă într-un glob de cristal.

“Ziua mea e acea zi din an când suntem amândouă conştiente în cel mai acut mod de boala mea. Acceptarea trecerii timpului face asta. Încă un an întreg de boală, fără vreo speranţă de vindecare la orizont. Încă un an din care lipsesc toate acele lucruri normale şi adolescentine – şcoala de şoferi, primul sărut, balul de absolvire, prima decepţie în dragoste, primul accident minor de maşină. Încă un an în care mama nu a făcut nimic altceva decât să lucreze şi să aibă grijă de mine. În celelalte zile, aceste lipsuri sunt uşor – mai uşor, cel puţin – de ignorat.”

M-am regăsit în povestea lui Maddy. Am și eu anumite probleme de sănătate și am înțeles perfect de ce mama ei a încercat să o protejeze cu atâta ardoare. Cum s-ar zice, am trecut prin asta și știu foarte bine că nu e fabulație faptul că părinții ar face orice ca să își apere copiii. Singura problemă e că uneori nu e cazul. Fiecare trebuie să își poată face propriile alegeri la un moment dat.

Maddy face școala prin skype, iar singurele ei prietene (în afară de cele două femei) sunt cărțile. Zilele ei trec la fel, una după alta. Dimineața învață și citește, iar seara și-o petrece jucând diverse jocuri cu mama ei sau urmărind vreun film împreună. Rutina se schimbă însă după cea de-a optsprezecea aniversare a fetei, când un băiat misterios se mută cu familia sa în casa vecină. Din clipa în care o vede la geam, Olly face tot posibilul să o cunoască pe Maddy. De la prietenie la iubire e doar un pas...

“În două săptămâni, pielea mea nu va mai păstra amintirea atingerii lui Olly, dar creierul meu o va ţine minte. Putem fie să avem parte de nemurire, fie să avem memoria atingerii. Dar nu putem să le avem pe amândouă.”

Fata este deșteaptă, frumoasă și ascultătoare. Nicioadată nu a pus la îndoială deciziile mamei sale și și-a acceptat destinul cu seninătate. Ea nu știe ce înseamnă cu adevărat să trăiești până ce îl întâlnește pe Olly, când dorința de a avea absolut tot începe să îi încolțească în suflet. O existență între patru pereți albi, în care nici fereastra nu o poți deschide pentru că riști să mori, e doar supraviețuire. Ca cititor, viața lui Maddy pare de vis. Are timp nelimitat pentru citit! În fapt, nu e deloc ceva de dorit. Cât de trist poate fi să citești despre atâtea lucruri minunate, dar să îți fie interzis să le trăiești...

Mi-a plăcut Olly din prima clipă. Este amuzant, fermecător și, cel mai important, sensibil. El a reușit să treacă peste aparențe și să o privească pe Maddy dincolo de situația ei. Cât despre încăpățânarea lui, orice fată și-ar dori un iubit atât de atent și de dispus să lupte pentru a face parte din viața ei. Eh, presupun că aceștia sunt disponibili doar în ediții cartonate sau broșate.

Tatăl lui Olly este un om abuziv, fapt pentru care el a înțeles devreme ce înseamnă greutățile. Olly este apărătorul mamei și surorii lui, dar devine și ancora care o ţine pe Maddy la malul realităţii. 

“- Zice că dragostea îi face pe oameni să se comporte nebuneşte.
- Şi crezi asta?
- Da. Nu. Poate.
- Nu trebuie să foloseşti toate răspunsurile, îi zic.
Zâmbeşte în întuneric.
- Da, cred asta.”

Am avut momente în care am râs și aproape am plâns citind. Au fost savuroase conversațiile pe chat ale celor doi adolescenți și întâlnirile lor, dar dureroase despărțirile și aparenta imposibilitate a unei normalități.

Finalul mi s-a părut puțin cam grăbit, dar toate celelalte părți au compensat într-atât încât pentru mine e o carte de neuitat. Am realizat cât de recunoscătoare trebuie să fiu pentru această viață pe care uneori o consider anostă și că pot avea mai mult sau mai puțin acel "absolut tot".


Abonează-te la blog!
Înscrie-te pentru a primi prin Email toate recenziile, interviurile, concursurile şi orice articol scriem noi pe blog. Dacă nu îţi place, te poţi dezabona ulterior.
Share: