Interviu cu Camelia Cavadia

Camelia Cavadia nu doar este autoarea cărților "Vina" şi "Măştile fricii" publicate la Editura Trei, ci este şi PR Manager al postului Antena 1.
Îi mulțumesc autoarei pentru interviul acordat.


Intrebare: Pentru început, spuneți-ne câteva lucruri despre dumneavoastră.
Camelia Cavadia: Nu sunt în om atât de important, încât să fie necesar să se ştie ceva despre mine. Mai degrabă, m-aş bucura să-mi ştie oamenii cărțile, să le fi citit, să se fi bucurat de ele.

Întrebare: Cum a început pasiunea pentru scris?
Camelia Cavadia: Fiind un copil foarte timid, întotdeauna m-am exprimat mai bine în scris, decât prin viu grai. Iar cea care m-a făcut să înțeleg că nu e nimic în neregulă cu mine şi ca pot converti în compuneri sau material scris sensibilitatea uneori exacerbată de care am suferit a fost diriginta mea din clasele V-VIII. În timp, scrisul a devenit felul meu de a mă exprima, un fel de respirație de care aveam nevoie pentru a mă elibera de trăirile pe care le adunam în mine peste timp. O necesitate la început, scrisul s-a transformat mai târziu în bucurie. Iar mai târziu, în profesie. PR PE de meserie, am jonglat mereu cu cuvintele, iar la un moment dat a apărut dorința de a scrie neîngrădit de rigori, aşa că mi-am făcut un blog. Aşa am prins puțin curaj şi am hotărât mai apoi să fac pasul cel mare şi să încep să scriu o carte. Dacă stau să mă uit în urmă, nimic din parcursul meu nu a fost întâmplător, deşi abia acum pot vedea firul roşu din toate cele pe care le-am făcut.

Întrebare: Romanele au o temă tristă, dar adevărată. De ce ați ales-o?
Camelia Cavadia: Pentru că tot ceea ce văd, urât, nedrept mă impresionează. Sunt anumite imagini pe care le port cu mine şi nu pot săe uit cu anii. Multe dintre acestea se regăsesc în cărțile mele. Uneori şi eu mă mir să descopăr întâmplări pe care le credeam de mult uitate, răsărind cu o claritate absolut uluitoare în fața ochilor.
Temele cărților mele sunt universale, întâlnite - din păcate - la tot pasul. Dependențele, frica, violența fac parte din viețile multora dintre noi, din nefericire. Abia scriind cartea am avut confirmarea faptului că povestea din "Măştile fricii" nu este una singulară, ci este una des întâlnită, într-o formă sau alta la cei din jurul nostru. Confesiunile celor care s-au regăsit în carte, curajul lor de a se recunoaşte în acele victime, dar mai ales lupta lor de a nu se lăsa dominați de trecut, de a nu lăsa teama să le schimbe personalitatea mi-ai întărit ideea că povestea din roman nu este doar povestea celor trei frați. Dar ca să spun şi mai generic de atât, scrierile mele au la bază, de fapt, fascinația pentru sufletul omului. De aici porneşte totul.

Întrebare: Ați avut temeri în ceea ce privește publicarea cărților "Vina" şi "Măştile fricii"? De ce?
Camelia Cavadia: Sigur că am avut. Dar temeri diferite. Pe prima m-am temut că nu va dori nimeni s-o publice, apoi m-am temut că n-o va citi nimeni, pe urmă că nu va fi plăcută de public şi tot aşa.
La "Măştile fricii" am avut temeri şi mai mari. Mi-a fost foarte frică să nu-i dezamăgesc pe cei cărora le-a plăcut "Vina", dar şi pe cei care aşteptau un roman, poate şi mai bun decât primul.

Întrebare:  Ce ne pregătiți în continuare?
Camelia Cavadia: Un nou roman.

Întrebare: Citiți şi cărți ale autorilor români contemporani? Dacă da, ne puteți spune câteva titluri?
Camelia Cavadia: Acum mai mult ca oricând citesc literatura română contemporană. N-am să vă dau titluri de cărți, ci nume de scriitori români contemporani care-mi plac foarte mult: Octavian Soviany, Dan Lungu, Radu Găvan, Simona Antonescu, Mircea Cărtărescu, Bogdan Munteanu, Doina Ruşti, Lavinia Branişte, Ana Barton, Cristina Neverovski, Daniel Vighi şi mulți, mulți alții.

Întrebare: Ce pasiuni mai aveți, în afară de scris/citit?
Camelia Cavadia: Îmi place foarte mult să gătesc, oricând şi oricât de mult, să pregătesc mâncăruri pentru mesele festive, aşa că vă dați seama cât de nerăbdătoare sunt să mă ocup de mâncărurile pentru Paşe. Ador să împart mâncare, să gătesc pentru prieteni, să văd oameni mulți adunați în jurul mesei şi-mi place să fiu gazdă. Gătitul mă relaxează şi-mi aduce o bucurie vibrantă, vie.
Sunt foarte fericită atunci când pot să mă întâlnesc cu prietenele mele, cu care oricât de mult aş vorbi, simt că tot rămân prea multe nespuse, încerc să citesc cât de mult de poate, să merg la lansări de carte, să scriu pentru coolturamall. Îmi place când ieşim din Bucureşti, fie şi pentru o plimbare scurtă, mă bucur să stau cu părinții, cu sora şi cu fiica mea. Din când în când îmi place să mă plimb singură, fără nicio direcție, printre oameni, să casc gura prin librării, să citesc în parc, etc. Iubesc să merg pe jos, să stau în natură, să merg la țară, să ascult cucul, mierla, şi guguştiucii, să stau pe iarbă, să miros socul, liliacul. Acestea sunt bucuriile mele. Iar vacanțele îmi plac toate, indiferent de locul ales.

Întrebare: S-a schimbat viața dumneavoastră după publicarea cărților?
Camelia Cavadia: Da, s-a schimbat foarte mult. Viața mea e mult mai frumoasă acum, mult mai bogată, uneori absolut surprinzătoare. Scrisul, mi-a revigorat întreaga existență, mi-a înfrumusețat-o într--un fel pe care nici nu mi l-aş fi putut imagina măcar. Iar asta mă face să mă simt uneori protagonista unui basm modern.

Întrebare: Ce doriți să le transmiteți cititorilor dumneavoastră?
Camelia Cavadia: În primul rând vreau să le mulțumesc pentru că au avut curiozitatea să mă descopere. Le mulțumesc celor care mi-au dat un feed-beck după ce mi-au citit cărțile şi îi asigur că fiecare părere a fost extrem de importantă pentru mine. Vreau, de asemenea, săe mulțumesc tuturor celor care şi-au deschis sufletul în fața mea şi mi-au destăinuit poveştile lor. M-au făcut să mă simt prietena lor, iar asta nu e deloc puțin lucru.

           

  Descrierea cărții:

Poate fi reînviat Dumnezeu într-o epoca dominată de "Greu este să fii bun". Aşa sună verdictul unui filozof presocratic la care mă încruntam abitir pe la 20 de ani. Acum, la 60, după ce am învățat de la aceiaşi înțelepți că ,,toți oameni sunt răi", dar că ,,nu trebuie să-i judeci", nu mă mai grăbesc cu încruntarea. Doar zâmbesc puțin ofilit, în dulce resemnare.
Cu un astfel de zâmbet - trist, admirativ, îngăduitor şi compătimitor totodată - trebuie întâmpinat (şi fără îndoială iertat) Tomas H., personajul axial din romanul Cameliei Cavadia. Destinat fericirii, dar eşuat lamentabil. Vinovat inocent si egofil culpabil. Şi totuşi înseninat,  dureros de triumfător în final, după ce altruismul învinge mizantropia, iar dăruirea de sine absolvă vinovăția. În fond, ce ar fi vina fără ispaşire?
Un roman despre povara fericirii(chiar aşa!) şi chinui permanent al demonicului de a surpa - prin patologia patimii oarbe - iubirea curată, armonia conjugală, farmecul divin al copilăriei şi nobila condiție de părinte.
Un debut surprinzător prin precizia arhitecturii narative şi siguranța rotirii caruselul cu multe şi subtile relații psihologice. În plus, îmbucurător prin opțiunea preponderent morală, într-o vreme dominată de anarhie, relativism şi etica în răspăr.

           
Descrierea cărții:

O carte despre modul în care traumele din copilărie ajung să ne domine şi să ne sufoce maturitatea. O poveste care probabil reprezintă realitatea multor familii de aici şi de a aiurea: amprenta lăsată asupra viitorului unui copil de un părinte autoritar, violent şi incapabil să îşi depăsească neputințele. O istorie a metamorfozei unei personalități abuzate de violență şi frică, o privire emoționantă asupra maternității înăbuşite de stereotipuri şi a unei iubiri care putea să fie perfectă, dacă protagoniştii săi ar fi trait prezentul(clipa).











Abonează-te la blog!
Înscrie-te pentru a primi prin Email toate recenziile, interviurile, concursurile şi orice articol scriem noi pe blog. Dacă nu îţi place, te poţi dezabona ulterior.☺
Share: