Recenzie În umbra lui Kissinger. Moştenirea celui mai controversat om de stat al Americii de Greg Gardin

|Titlu: În umbra lui Kissinger. Moştenirea celui mai controversat om de stat al Americii
|Autor: Greg Gardin
|Anul apariţiei: 2016
|Editura: Litera
|Număr de pagini: 448
|Disponibilă: aici!

Pentru a înțelege criza Americii contemporane – războaiele fără sfârșit purtate peste granițe și polarizarea politică din această țară –, trebuie să îl înțelegem pe Henry Kissinger, argumentează cunoscutul istoric Greg Grandin. Pornind de la lucrări semnate de Kissinger, precum și de la înregistrări secrete și documente de stat, multe dintre ele recent declasificate, autorul arată cum cel mai important consilier de politică externă al lui Nixon a pus umărul la reînvierea unei versiuni militarizate a excepționalismului american centrat pe o președinție imperialistă – chiar în timp ce prezida peste înfrângerea din Vietnam și peste un război dezastruos, secret și ilegal în Cambodgia. Crezând că realitatea poate fi supusă prin puterea voinței sale, că intuiția este mai importantă în stabilirea politicii decât faptele reale și promițând că greșelile trecutului nu vor fi niciodată un obstacol în calea acțiunilor îndrăznețe viitoare, Kissinger a pregătit terenul pentru ascensiunea idealiștilor neoconservatori care au târât America în războaiele lipsite de sens din Afganistan și Irak. Grandin reușește mai mult decât o simplă relatare concentrată fie asupra crimelor, fie asupra realizărilor lui Kissinger, oferind o interpretare nouă și convingătoare a influenței încă actuale a acestuia cu privire la modul în care Statele Unite își văd rolul în lumea de azi.
„O analiză detaliată a politicii externe americane în umbra lui Kissinger până în zilele noastre.“ - Kirkus Review


*Recenzie*

Am avut dubii atunci când am văzut titlul cărţii şi am tot amânat să o citesc. “Carte istorică...ce poate fi mai plictisitor de atât?”, îmi ziceam. Un curs de la facultate m-a convins însă să îi dau şansa de a mă surprinde. Nu, nu studiez ştiinţe politice, dar bibliografia unui curs cuprinde câteva cărţi scrise de faimosul Henry Kissinger. Aşadar, am decis să aflu mai multe detalii despre acest personaj şi cartea de faţă a fost sursa perfectă de informaţii. Am impresia că destinul îmi joacă feste uneori. Mă rog, cartea a fost diferită de ceea ce mă aşteptam şi a ajuns să mă fascineze.

Evreu fiind, Kissinger a fost nevoit să părăsească Germania şi să se stabilească în Statele Unite ale Americii pentru a supravieţui în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Acolo, el urmează studiile Universităţii Harvard şi predă o perioadă, până ce este absorbit de viaţa politică. Ajunge Consilier pe Probleme de Securitate Națională şi Secretar de Stat în timpul mandatelor lui Richard Nixon, chiar dacă iniţial nu îl susţinuse pentru funcţia de preşedinte.
 
“Povestea implicării lui Kissinger în campania din 1968 începe cu o întrebare: de ce a hotărât Kissinger – un partener apropiat al republicanului liberal Nelson Rockefeller şi consilier ocazional al administraţiilor democrate – să se asocieze cu Nixon, pe care-l considera un om de dreapta resentimentar?”

Henry Kissinger este un om care a influenţat istoria lumii în care trăim. El s-a implicat activ în Războiul Rece şi nenumărate războaie purtate în zonele subdezvoltate ale lumii, cele mai semnificative având loc în Vietnam şi Cambodgia. Pentru Kissinger scopul scuză mijloacele, iar vieţile oamenilor nevinovaţi ucişi reprezintă doar un număr. Aveam impresia că e o carte SF, având în vedere descrierile, dar realitatea e cât se poate de crudă.

“Monologul este remarcabil prin aceea că-l descoperă pe Ellsberg, adeptul raţionamentelor deductive, drept adevăratul evaluator al sfatului pe care lui Kissinger îi place şi acum să-l dea: informaţiile nu înseamnă cunoaştere, iar adevărul faptelor nu se găseşte în faptele în sine, ci în întrebările pe care le punem despre ele.”

El consideră că puterea e totul şi că statele slabe trebuie controlate. Greg Grandin reuşeşte să îi dezvăluie secretele şi să relateze cele întâmplate într-un mod imparţial, lăsând cititorul să îşi facă propria impresie asupra faptelor săvârşite de Kissinger. Astfel că, deşi dur şi nemilos, Henry Kissinger este, în opinia mea, un om abil, care a ştiut să gestioneze situaţiile limită şi să acţioneze strategic pentru binele lui personal şi, mai apoi, al statului care l-a adoptat.

“Kissinger ne-a învăţat că echilibrul static nu există în afacerile internaţionale: întotdeauna, marile state fie câştigă, fie pierd influenţă, ceea ce înseamnă că echilibrul puterilor trebuie să fie testat mereu prin gesturi şi fapte.”

Mi-a plăcut foarte mult faptul că fiecare capitol începe cu o replică memorabilă a controversatului personaj. Am citit iar şi iar anumite pasaje, fiindcă simţeam nevoia să pătrund adevărata semnificaţie a cuvintelor. De asemenea, notele de subsol explică conceptele într-un limbaj accesibil. Este o lucrare extrem de bine structurată, care evidenţiază pregătirea temeinică în domeniu a autorului.

Recomand această carte tuturor persoanelor interesate de felul în care a evoluat lumea în ultimul secol, fie că au sau nu cunoştinţe aprofundate de istorie. Cred că e o lectură utilă fiecărui om, pentru că suntem cu toţii influenţaţi de evenimentele politice. Suntem manipulaţi, ţinuţi într-o bulă departe de jocurile de putere, şi nici măcar nu avem idee...


Abonează-te la blog!
Înscrie-te pentru a primi prin Email toate recenziile, interviurile, concursurile şi orice articol scriem noi pe blog. Dacă nu îţi place, te poţi dezabona ulterior.☺
Share: