Cum m-am apucat de citit?


E frumos azi afară. Parcul e plin de copii gălăgioşi, iar eu sunt în pauza de masă.
Mă uit după un loc liber pe bancă muşcând cu poftă din măr. O bunică se ridică şi porneşte cu nepoţelul spre casă , iar eu fericit mă aşez în locul ei pe banca de la soare.

Observ că lângă mine stă citind o tânără desprinsă parcă de realitatea imediată. Citeşte uşor, neclipind, nerespirând, de parcă ar fi înlemnită. Pare că nu mă vede, că nu o deranjez. Mă întorc la mărul meu şi la spectacolul copiilor.

După un timp fata se ridică. Pleacă. Se termină cele 30 minute de pauză şi mă ridic şi eu. Atunci găsesc cartea. "Ultima scrisoare de dragoste", cartea fetei. Prea târziu să i-o dau. O iau cu mine, plin de speranță, poate i-o dau mâine.

Mă întorc din nou şi a doua zi, în pauza de prânz, pauza de soare. Pe aceeaşi bancă, cu cartea. O simt în mâini, o carte mică, netedă, cu coperţi albastre. Oare de ce fata o fi ales cartea asta? Sau cartea a ales-o pe ea? Deschid cartea, îi văd literele mici, rotunjite. Citesc un rând , o pagină, căteva pagini. Se termină din nou pauza de masă.

Revin următoarea zi. Şi următoarea. Până vineri. Până când am terminat cartea şi zilele de lucru. Ce voi face mâine? Fără pauză si fără carte? Deja mi-s dragi personajele, deşi nu-mi lasă timp pentru colegi şi pentru ţigară sau pentru privitul la copii. Îmi place să ştiu că totul e posibil în carte, că ei rămân împreună, că dragostea nu moare, că ultima scrisoare de fapt ar putea să nu fie ultima...când ...o văd din nou pe tânăra de pe bancă.

Vine spre mine, pe aceeaşi bancă. Cu o carte în mână. Se aşează. Nu cred că mă recunoaşte. Îndrăznesc, totuşi, şi-i întind cartea, zâmbind:
- Facem un schimb?
Se uită mirată, apoi brusc, parcă se trezeşte şi-mi intinde cartea ei: "Destine."
Oare ea a ales cartea sau cartea ei m-a ales PE MINE?

Fiecare dintre noi avem câte un mod unic de a ne apuca de citit. Majoritatea descoperă lectura în copilărie, eventual la școală, unde sunt obligați să citească ceva ce nu o să le placă, lăsându-i cu impresia că este îngrozitor să citești. Evident, 10 ani mai târziu, vor avea o telecomandă sau un smartphone în mână, nu o carte. Lectura trebuie descoperită pe cont propriu, nu impusă și nu prin orice carte. Primul roman citit va face diferența dintre o viață plină de cărți și o viață cu cărți de bucate, manuale de utilizare, cărți de credit, eventual câte un ziar și...cam atât. Acum, lectura face parte din viața cotidiană, motiv pentru care am și blog, și pagină, am ajuns să cunosc niște persoane minunate, și pot afirma că o persoană care citește nu este anti-socială, poate avea o mulțime de prieteni și nu, nu vă va judeca nimeni. Recomand tuturor cărțile! Îmi place să citesc aproape orice tip de carte. Citesc atât cărți noi, cât și cărți vechi, în special cărțile de beletristică, iar când rămând fără cărți, comand de pe Libris, fiindcă beneficiez de transport gratuit.



Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Intetnațional de Carte și Muzică Libris Brașov.
Share: