Recenzie Poveste despre două orașe de Charles Dickens

Titlu: Poveste despre două orașe
Autor:Charles Dickens
Nr. pagini: 486 
Editura: Art
An apariție: 2016
Disponibilă:aici!

          Haosul Revoluţiei franceze pusese stăpânire pe oraş. Era vremea marilor schimbări, și totul se afla sub semnul unui necruţător pericol, în care fărădelegea şi nedreptatea deveniseră armele răzbunării, arareori făcându-se deosebirea între vinovat şi nevinovat. Tocmai de aceea, povestea lui Dickens cucereşte prin dovezile de curaj ale eroilor săi, martori ai acelor timpuri.
           Închis pe nedrept timp de optsprezece ani în fortăreaţa Bastiliei, doctorul Alexandre Manette este în sfârşit eliberat şi adus la Londra, alături de fiica sa, Lucie. După lungii ani de despărţire, s-ar fi zis că viaţa le oferă cadoul mult visat, când soarta l-il scoate în cale pe tânărul francez Charley Darnay, închis la Old Baley, acuzat de trădare. Este salvat în ultimul moment, dar povestea surprinzătoare, cu eroi gata oricând de sacrificiu în numele iubirii, de-abia începe, culminând cu o evadare plină de suspans ce se desfăşoară în umbra ameninţătoare a ghilotinei.

*Recenzie*
"Poveste despre două orașe” este un roman clasic, scris de foarte cunoscutul Charles Dickens, ce reușește să te poziționeze exact în perioada în care se desfășoară acțiunea, anii 1700, Haosul Revoluției franceze.

Cartea începe printr-o descriere în mare a epocii, pe care eu una am adorat-o în ciuda multitudinii de evenimente neplăcute cu care aceasta s-a prezentat.

Totul începe când domnul Lorry, un respectat funcționar al Băncii Tellson îl primește ca și caz pe doctorul Manette, închis la Bastilia pe nedrept. Se întâlnește cu fiica acestuia, Lucie Manette, în vârstă de 17 ani, iar împreuna reușesc să-l scoată pe doctor. Eliberarea acestuia și drumul celor trei, Lucie, doctorul Manette si domnul Lorry, către Londra i-a adus în sala de judecată, cinci ani mai târziu, ca martori. Charley Darnay era acuzat de trădare, urmând să fie închis la Old Baley, dar este salvat în ultimul moment cu ajutorul avocatului ce semăna leit cu acesta, domnul Carton, și a celor trei martori.

Urmează o poveste încântătoare a unor personaje foarte complexe, în care sentimentele pe care le transmite opera te fac să te îndrăgostești cu adevărat de carte. Povestea de dragoste conturată, este superbă, amenințată permanent de înfricoșătoarea ghilotină ce poate sfârși în orice moment echilibrul acesteia. Sacrificiile pe care le fac personajele pentru cei dragi sunt de o profunzime de invidiat, ce reușesc să te facă îți pui multe întrebări legate de viață în general. Sunt prezentate puterea prieteniei,a iubirii, în prim plan, atât acelei împărtășite cât și a celei neîmpărtășite ce dau esența poveștii.

Romanul prezintă mai multe plane, a diferitor evenimente ce par că nu au legătură între ele, dar în care descrierea elaborată și multitudinea de personaje de face să iubești acest mod de relatare. Toate acestea se unesc spre sfârșitul cărții, lăsându-te cu gura căscată, impactul asupra cititorului fiind colosal.

Am iubit această carte enorm, iar personajele au fost de o unicitate și frumusețe aparte, ce au pus alte persoane în fața lor și au urmat pașii dreptății în ciuda consecințelor și nedreptăților, cărora nu le-a fost frică să-și mărturisească sentimentele, și care au prezentat voință și puterea de a face orice pentru a-și atinge scopurile, în limita decenței și a principiilor foarte atent construite, dovedind caracterul frumos ce îi descria.
„Doresc să știi că ești cel din urmă vis al sufletului meu”
„Spune Vântului și Focului unde să se oprească, dar nu-mi spune mie!”

Modul în care personajele își manifestau emoțiile, își relatau sentimentele și reacționau în fața situațiilor dificile m-a fermecat și mi-au deschis noi orizonturi, mi-au format opinii și au dezvoltat experiențe de viață.
„ Și totuși am avut slăbiciunea, și am încă această slăbiciune, de a dori să afli cu câtă neașteptată dibăcie ai ațâțat mormanul de scrum, care sunt eu, prefăcându-l în foc - dar nu foc care nu stimulează nimic, nu slujește la nimic, ci doar arde consumându-se în el însuși.”

În concluzie, deși prima sută de pagini, poate și mai mult, m-a lăsat confuză și nu mă atrăgeau absolut deloc planele foarte diversificate a atâtor personaje necunoscute mie, am continuat să citesc, iar modul în care totul a căpătat sens la final, reușind să înțeleg fiecare personaj în profunzimea lui, care și-a făcut apariția, fie și câteva pagini, în operă, a adus cartea printre preferatele mele.

Este cu adevărat o poveste magnifică, ce cere răbdare, atenție și devotament, dar care negreșit merge la sufletul fiecărui cititor care îi oferă o șansă.

Share:

3 comentarii:

Mirela Barbalata spunea...

Merci de recomandare. Nu am citit cartea. Nu refuz lectura dar, sincer, nu o trec la favoite.

maria ancuta spunea...

imi plac foarte mult citatele pe care le-ai ales, sunt minunte, iar recenzia nu se lasa nici ea mai prejos...Felicitari

Dweenie spunea...

Hmm, pare o carte frumoasă, iar citatele mă fac să o citesc cât mai curând :D
Deși nu prea citesc cărți scrise de autori clasici, cred că toate au un început :)