Recenzie Cautand-o pe Alaska de John Green

Titlu: Căutând-o pe Alaska
Autor: John Green
An apariție: 2016
Editura: TREI
Număr pagini: 282
Disponibil aici

ÎNAINTE. Miles Halter, un adolescent singuratic pasionat de cuvintele rostite de personaje celebre in ultimele lor clipe de viata – pleaca la scoala cu internat Culver Creek in cautarea a ceea ce Rabelais numea „Marele Necunoscut“.
Acest Necunoscut se dovedeste mai tulburator decat si-ar fi imaginat vreodata cand in noul sau cerc de prieteni isi face intrarea seducatoarea Alaska Young. Inteligenta, amuzanta, imprevizibila, Alaska il atrage intr-o lume misterioasa de lumini si umbre, ce sta sub semnul ultimelor cuvinte ale lui Simon Bolívar, faimosul general imortalizat de Gabriel García Marquez: „Cum o sa mai ies eu din labirintul asta?“ 
DUPĂ. Nimic nu va mai fi la fel... 




*Recenzie*

Aveam în wishlist această carte de foarte mult timp și am citit-o acum deoarece o prietenă mi-a arătat cartea la bibliotecă, mi-a pus-o în brațe și nu m-a lăsat să mă uit la alte cărți până nu am fost de acord să o citesc pe aceasta. Tot ce pot să spun acum e: Multumesc, parabatai!!! Nu regret nimic.

Cartea este foarte ușor de citit, personajele fiind dolescenți, iar atitudinea lor o reflectă pe a noastră. Sunt naivi, îndrăgostiți, plini de speranță, speriați, toate în același timp, într-o învălmășeală de sentimente ce fac povestea să pară și mai reală.

Personajul principal e Miles Halter, poreclit Rotofeiul (pentru că era foarte slab) când a ajuns la liceul Culver Creek. Pentru prima dată în viața lui și-a făcut prieteni: pe Alaska, Takumi și Chip Martin (Colonelul). Totul ar fi fost perfect pentru Miles dacă nu s-ar fi îndrăgostit iremediabil de Alaska.


”Așa că m-am întors în camera mea și m-am trântit pe pat, gândindu-mă că, dacă oamenii ar fi fost ploaie, eu aș fi fost o burniță și ea ar fi fost un uragan.”


Mi s-a părut foarte interesant amestecul de senzații pe care îl simțea Miles și cum fiecare alegere a lui și a prietenilor săi atrăgea consecințe nebănuite. 

”Într-un final, am conchis că oamenii credeau într-o viață de apoi întrucât nu puteau îndura să nu creadă.”

Povestea celor patru prieteni este foarte reală și m-am regăsit în ea. Ei se cred invincibili, cred că sunt stăpânii propriilor destine și fac cele mai nebunești lucruri doar pentru a le dovedi tuturor că ei sunt de neoprit. Cred că cel mai mult mi-a plăcut modul în care concepeau și puneau în aplicare farse. Acele părți erau foarte amuzante și m-au ținut cu sufletul la gură minute în șir.

”Mergeam în șir, foarte încrezători, și nu ma simțisem niciodată atât de cool. Marele Necunoscut ne stătea dinainte, iar noi eram invincibili. Poate că planul avea câteva hibe, însă noi nu aveam.”


Cred ca titlul este o metaforă. Cu toții încearcă să descopere cine e Alaska cu adevărat și ce gândește. Vor să descopere adevărul din spatele zâmbetelor ei și când reușesc să facă asta viețile lor se schimbă pentru totdeauna. Asta mi-a dovedit că unele secrete merită să fie păstrate, dar adevărul nu poate face mai mult rău decât minciuna. Cred că ar trebui ca toată lumea să citească această carte deoarece mie mi-a arătat că viața merge înainte orice s-ar întâmpla și că să trăiești în trecut e ca și cum ai fi murit deja.

”Vine un moment când ne dăm seama că părinții noștri nu ne pot salva și nu se pot salva pe ei înșiși, că toți cei care înoată în timp vor fi trași la un moment dat în larg-că, pe scurt, ne vom duce cu toții.”
”Când adulții spun cu acel zâmbet viclean și stupid *adolescenții cred că sunt invincibili*,ei nu știu câtă dreptate au. Nu trebuie să fim niciodată lipsiți de speranță, deoarece nu putem fi niciodată distruși ireparabil. Noi credem că suntem invincibili deoarece chiar suntem.”


Alaska e printre cele mai complexe personaje pe care le-am întâlnit până acum. Este o maestră a disimulării și e foarte clară în ceea ce privește cursul pe care vrea ca viața ei să îl urmeze. Are o „Biblioteca a Vieții” pe care plănuiește să o citească pe parcursul vieții sale și își cumpără mereu alte cărți, chiar dacă nu are timp să le citească. Pe lângă faptul că atitudinea și acțiunile ei sugerează faptul că e foarte inteligentă, Alaska este pierdută în labirintul vinei.

”Rotofeiule, ceea ce trebuie să înțelegi în legătură cu mine este că sunt o persoană extrem de nefericită.”

Mi-a plăcut această carte și m-a învățat că prietenia adevărată e neprețuită și că singura cale de a putea reuși să găsim drumul prin labirintul vieții noastre e iertarea.

Share:

2 comentarii:

Mirela Barbalata spunea...

Multumesc pentru recomandare :)
Sincer nu stiu ce sa zic. Ma tenteaza si nu prea ;)
La multi ani!

maria ancuta spunea...

felicitari pentru recenzie...O sa fie si film din cate am inteles