Interviu cu Ana Săndulescu

    Ana Săndulescu este autoarea cărţii Anamneza, publicată la editura Herg Benet. Pentru mai mult detalii, puteţi vizita site-ul editurii, aici, de unde o puteţi achiziţiona. Mulţumesc pentru interviu, iar pe voi vă invit să o cunoaşteţi mai bine, și sper să vă inspire răspunsurile sale. La final aveţi descrierea cărţii! Multumesc!

„Pe Ana am cunoscut-o la cursul meu de scriere creativă. E o cititoare pasionată și o căutătoare îndârjită, calități pentru un scriitor de cursă lungă. Scrisul ei este o combinație puternică de sensibilitate acidă, spirit de observație și abisalitate. De aici un roman neastâmpărat, fractal, nevrotic. Recomand.” (Dan Lungu)

„Ana Săndulescu are o literatură caustică, sinceră și în căutarea locului personal în acest amalgam de tipuri literare contemporane. Asta pentru că scrierile ei par când fragmente de jurnal, când fragmente lirice, când, pur şi simplu, fragmente ficționale și meditative, energetic-electrice, chiar narcotice. Cert este că tânăra prozatoare transformă limbajul și starea de chat în atitudine literară. Frazele ei sunt ca niște fulgere în plină noapte, te țin mereu în suspans, te obligă să ai încredere că la capătul vijeliei literare personajele vor construi un singur punct geografic, viața atât de rapidă. Cred cu toată convingerea că Ana Săndulescu e unul din pariurile câștigate ale noii generații de prozatori.” (Paul Gorban)

„Îndrăzneț, captivant, feminin, trepidant, nuanțat și intens, condeiul Anei Săndulescu din Anamneza te face să vrei să descoperi din nou literatura română. Nici nu vor trece bine câteva pagini, când îți vei da seama că nu te mai poți dezlipi de narațiunea confesivă atât de divers colorată. Atenție, asta e o carte de care s-ar putea să te îndrăgostești!” (Cristina Nemerovschi)


Întrebare: Când ţi-ai dat seama că îţi doresti să devii scriitoare? Cum ai început să scrii?
Ana Săndulescu: Deja văd, rând pe rând - ca scenele dintr-un scurtmetraj - cum am învăţat forma literelor, cum am desenat propoziţii sau cum scriam poveşti fantastice „inspirându-mă” din întâmplările păpuşilor mele. Iar apoi, am încropit notiţe de jurnal şi impresii despre cărţile lecturate. Mai târziu, publicam fragmente de proză în diferite reviste. La facultate mergeam la cenacluri literare şi îmi luam energia creativă din întâlnirile cu scriitorii contemporani. Eram cu toţii determinaţi şi voiam să aducem Nou. Ne disecam textele fără milă. La Casa Dosoftei (mai târziu la MLRI, Junimea) am participat la câteva sesiuni dure, în care nu existau menajamente, iar criticile erau spuse fără cuvinte calculate, obligându-te la - cel puţin - o revizuire a creaţiei. Mă simţeam confortabil, pentru că în timpul liber îmi scuturam foarte mult textele. Le editam până supurau. Nu puteam să mă dezlipesc de un paragraf în care vedeam potenţialul afectiv până nu eram mulţumită de estetica şi semnificaţia lui.

Însă nu am avut intenţia „să devin scriitoare”. Eu nu am căutat, prin scris, să devin Ceva. Atenţia mea s-a îndreptat mereu doar asupra textului, iar datoria mea era să potrivesc artistic fraza. Când editam eram într-o stare prolifică. Debutul literar de anul trecut a venit cumva firesc, ca rezultat al unei traiectorii, zic eu, organice. Am lansat Anamneza când am împlinit 26 de ani.
A fost cadoul perfect.


Întrebare: Care a fost cel mai dificil lucru, când ai scris romanul Anamneza?
Ana Săndulescu: Consecvenţa actului de a scrie într-o lume policoloră. Altfel spus, lipsa de timp. Monitoarele de la serviciu care distrug ochiul creativităţii şi provoacă migrene. Paralizaţi de cusurul primelor idei, mulţi rămân doar cu dorinţa de a schiţa acea carte... cândva, la care adăugăm frica de a fi respins sau teama că nu eşti suficient de bun. Renunţi când drumul devine mlăştinos. Renunţi când lucrurile devin din ce în ce mai palpitante. O provocare. Un test. Răbdarea: scrie, editează, rescrie, editează, taie, editează, Aruncă, editează, adaugă, editează, potriveşte capitolele, rescrie şi mai mult până când manuscrisul prinde formă. Finisează.

Până la urmă, renunţă cel care nu vrea să îşi transforme un vis în realitate.

Întrebare: La ce lucrezi acum?
Ana Săndulescu: Interesul meu pentru viaţă şi dinamismul ei este motivul pentru care am început să scriu în primul rând. Oamenii unici pe care i-am întâlnit sau studiat. Situaţiile deosebite pe care le-am captat. Şi în felul acesta, la asta lucrez acum. La evoluția mea ca om care găsește esenţă în observaţie și conexiune. Stringent şi detaliat.

Întrebare: Menţionează, te rog, o carte care te-a influenţat ca scriitor.
Ana Săndulescu: Sunt prea multe; aş fi nedreaptă.

Întrebare: Dacă ai putea acum să te întâlneşti cu un personaj literar, care ar fi acestea?
Ana Săndulescu: Vincent van Gogh; aşa cum e portretizat artistul în Bucuria vieţii a lui Irving.

Întrebare: Ai în plan scrierea altor romane?
Ana Săndulescu: Un roman, da. Încă unul... probabil. Însă nu-mi propun obiective himerice precum scrierea mai multor romane; nu e sănătos.

Întrebare: Ce alte hobby-uri mai ai pe lângă scris?
Ana Săndulescu: Tenis, jogging, boardgames-uri, şah şi desigur, citesc zilnic beletristică.

Întrebare: Ce ai dori să le transmiţi potenţialilor cititori ai Anamnezei?
Ana Săndulescu: Să citească cartea Relaxaţi. Cu o cană de ciocolată caldă alături. La final, un calificativ ori review pe Goodreads e binevenit. Lectură placută!

Îţi mulţumesc pentru interviul acordat, şi sper că toţi care care au citit acest interviu, au fost curioşi. Vă mulţumesc tuturor pentru că aţi fost alături de noi şi vă invit sa trageţi cu ochiul la descrierea cărţii, să luaţi un pix si o foaie, şi sa notaţi numele cărţii, pentru a o adăuga pe Wishlist. Sper că toți cei care au citit acest interviu, și-au satsfăcut curiozitatea. Vă doresc o zi bună! 
Descrierea Cărţii:

Luisa, o adolescentă de şaptesprezece ani, se trezeşte pe un pat de spital, după o comă îndelungată. Însoțită de Jurnal − confident și prieten, totodată −, tânăra îşi proiectează o călătorie reminiscentă prin universuri aparent disjuncte, construind un tablou haotic, fragmentar, unde adună atacurile de panică, relaţia tensionată din trecutul părinţilor ei, bisexualitatea, fobia pentru apa sărată, amestecul de substanţe interzise în doze nerecomandate, iubirea pentru Sorin, legături eşuate, împreună cu dorinţa de a scrie și necesitatea cunoaşterii de sine.

Dar există oare un capăt al drumului?
Share:

2 comentarii:

Mirela Barbalata spunea...

Recunosc ca nu am descoperit-o pe autoare. Dar nu e tarziu. Cum mi-am propus sa citesc tot mai multi autori romani, in timp, si Ana Sandulescu va fi....... :)

maria ancuta spunea...

nu prea ma atrage aceasta carte din pacate